Întrebarea e interesantă, dar mai ales răspunsurile pot fi interesante! Aşa că am încercat să ieşim din cutie şi să identificăm care ar putea fi acele lucruri care într-adevăr cântăresc greu pentru rata de potrivire dintre o companie şi o agenţie de PR.

1. Ei sunt primii care vor să se asigure că într-adevăr vă potriviţi

Înainte de a începe orice colaborare, fiţi atenţi dacă cei cu care discutaţi vă oferă şansa de a le testa serviciile. Practic, în acest fel, atât agenţia, cât şi compania se află în avantaj aflând dacă sunt compatibile. Având în vedere subiectivismul care se poate infiltra în evaluarea unei sarcini bine făcute, dacă agenţia se angajează să vă ofere o mostră din expertiza lor, fără a impune alte obligaţii, înseamnă că sunt şanse mari să vă alegeţi, de la început, cu o colaborare fructuoasă.

2. Interesul pentru strategie, atenţia pentru detalii

Încă din primele discuţii sau întâlniri, fiţi atenţi la atenţia pe care o acordă detaliilor. Întrebările care vă sunt adresate în legătură cu istoricul sau strategia companiei dumneavoastră sunt, de regulă, nişte indicatori potriviţi pentru a vedea cât de analitici şi focusaţi pot fi cei din agenţie.

3. Cine se ocupă de cont?

Nu contează doar integritatea şi buna reputaţie a companiei, ci şi modul în care persoana care se ocupă de cont abordează întreg proiectul.

4. Iniţiativa – cine vine cu propuneri noi şi cum valorifică oportunităţile?

Dacă cei din agenţie sunt deschişi încă din primele întâlniri la provocări şi fiecare oportunitate reprezintă o şansă de a valorifica în mod eficient un potenţial de business, atunci puteţi adăuga cu încredere încă o bilă albă în favoarea colaborării.

5.  Nevoile companiei versus ce le puteţi cere şi pot face?

Răspundeţi-vă clar la întrebarile: – Care sunt nevoile companiei mele? – Care sunt aşteptările mele? Este indicat chiar să le treceţi pe hârtie.

Sunt ele compatibile cu expertizele reale ale echipei de PR? Sunt anumite lucruri pe care le cereţi din partea agenţiei şi nu le poate onora? Chiar dacă agenţia de PR pe care o aveţi în vedere nu se poate alinia la toate cerinţele de execuţie, cu siguranţă există alte elemente la care excelează. Lăsaţi-i să vă divulge mai multe despre cum vă pot ajuta cel mai bine! Vă puteţi alege cu o experienţă plăcută.

6. Ce au făcut pentru clienţii lor în presă?

Aflaţi cât mai multe despre ei şi despre ideile pe care le-au pus în aplicare pentru clienţii lor. Nu vă axaţi doar şi doar pe rezultate sau pe portofoliul de clienţi. Recomandările din partea clienţilor sunt, de regulă, un ghidaj foarte bun pentru a putea alimenta convingerea că agenţia lucrează profesionist, dar mai ales că lucrează proactiv.

7. Ce experienţă au?

Chiar dacă pare doar o formalitate, experienţa şi/sau studiile fiecărui membru din echipă sunt cât se poate de relevante. Oamenii sunt interesanţi, iar în momentul în care îi punem în contextul unei colaborări, atunci lucrurile pot deveni şi mai interesante.

8. Ce parteneriate relevante au?

Legăturile strânse cu jurnaliştii sau parteneriatele cu agenţii de presă sau de monitorizare reprezintă un punct în plus pentru buna organizare şi eficienţa diseminării informaţiile în cele mai avantajoase publicaţii.

9. Au mai lucrat pentru companii din servicii similare?

Experienţa în domenii conexe poate fi un plus pentru agenţia de PR pe care o căutaţi. Aceasta înseamnă că aceştia cunosc mult mai bine piaţa, concurenţa, consumatorii şi trendurile din domeniu.

În concluzie, o agenţie care se potriveşte oricărui client este cea care lucrează cu aceeaşi dedicare pentru fiecare client şi are nişte fluxuri de lucru clar stabilitate. Toate acestea au ca rezultat capacitatea de a găsi soluţii şi de a le adapa în funcţie de client şi nevoile sale specifice.

1. Locația – o locație trebuie neaparat să fie potrivită evenimentului pe care vreți să îl organizați. Nu este suficient sa alegeți o sală de conferințe. Este foarte important să știți care este targetul și să adaptați cât mai multe elemente special pentru acest target. Desigur, pe lângă targetul evenimentului, sunt importante mesajul transmis și scopul evenimentului.

2. Oportunități – puneți în lumină tot ceea ce evenimentul oferă. Propuneți participanților o listă cu cel puțin 3 lucruri pe care le pierd dacă nu participă. N-aveți cum să dați greș.

3. Media Partners – nu uitați de cei care vă pot sprijini în promovarea evenimentului. Până la urmă, încercați să spijiniți un obiectiv FTW – FOR THE WIN pentru ambele părți, nu? Faceți o propunere de nerefuzat și demonstrați de ce sunteți în avantaj pentru a încheia parteneriatul.

4. Creați o pagină web adecvată – aici am întâlnit cel mai adesea erori atunci când se organizează evenimente in-house. Desigur, depinde de proporția evenimentului, dar este foarte important să aveți toate informațiile concentrate într-un singur loc: cum se face înscrierea, care este programul exact și detalii despre spekeri (dacă este cazul). Oamenii ar aprecia dacă toți speakerii ar avea un scurt rezumat și mai multe detalii despre ei ca modele prezente să educe; doar funcția persoanei poate fi un detaliu dezamăgitor.

5. Gândiți de la început o strategie de integrare în social media

Mie nu mi-ar plăcea să particip la un eveniment unde nu pot să împatășesc nimic online. Sunt cel puțin trei canale online care au deja relevanță și în România:

⁃ Twitter – Creați un hashtag (pentru Twitter: #numeleevenimentului sau acronim) pentru a-i asigura relevanță și invitați-i pe toți cei prezenți să împărtășească informațiile care li se par relevante.

⁃ Facebook – Creați o pagină care să promoveze evenimentul și care să ofere ceva inedit. Oamenii adoră promoțiile, iar dacă după eveniment prelungiți sesiunea de întrebări și răspunsuri pe pagina de Facebook aveți toate șansele să îi cuceriți.

⁃ LinkedIn – Puteți crea un grup închis unde oamenii pot să posteze înterbări și după ce evenimentul se termină și în plus îi veți ajuta să își pătreze contactele nou create. Ar fi interesant să pregătiți următoarele noi evenimente ținând cont de dorințele lor și îi puteți antrena în conversații organizând sesini de întrebări și răspunsuri cu invitați care prezintă interes pentru ei.

 6. Nu faceți SPAM – e cea mai mare greșeală. Indiferent către cine vreți să promovați evenimentul fiți foarte atenți la cerințele oamenilor. Astăzi, oamenii își crează propriile fluxuri de știri în spirit jurnalistic. Odată ce s-a dus vestea că faceți spam, șansele să vă recăpătați credibilitatea sunt minime.

7. Gândiți și planificați fiecare pas al evenimentului vostru – networking-ul nu trebuie neglijat și lăsat la urmă – el este și aluatul și cireașa de pe tort. Oamenii care vin acolo își doresc să cunoască alți oameni și ar aprecia dacă le-ați face această sarcină mai ușoară: pe scurt – le-ați arăta că vă pasă.

7.5. Gândiți-vă la ceva special – un moment unic care să le întipărească în minte cât de bine s-au simțit la evenimentul organizat de voi. Fiecare participant e special  și tocmai de aceea merită să faceți acest mic exercițiu creativ și să le dați cadou o amintire deosebită. Câteva idei interesante de la evenimentele organizate de noi sau alte evenimente la care am participat:

⁃ un prânz sponsorizat cu cea mai interesantă persoană întâlnită în sală,

⁃ posibilitatea de a ajuta cu scop caritabil un proiect cu minim de efort;

⁃ o tombolă cu premii aduse de toți cei prezenți în sală pentru participanți;

⁃ un joc inedit care pune în valoare o lecție de viață, un cadou deosebit pe care să îl ia cu ei acasă și care să sprijine îndeplinirea obiectivului propus de seminar mai ales dacă acesta are un obiectiv educativ;

⁃ o surpriză precum înscierea la un salt cu parașuta pentru cei care doresc să facă o mărturie despre eveniment sau pun multe multe întrebări – sponsorizat, desigur, de organizatori;

⁃ un produs/serviciu testat în premieră sau în exclusivitate. O degustare inedită a unui produs ce va fi lansat curând v-ar putea aduce feedback la cald și chiar idei de a lansa inedit acel produs pentru întreaga piață.

Sunt convinsă că acestea sunt doar câteva idei, dacă aveți altele mai bune sau dacă puteți să împătășiți din experiența voastră în organizarea evenimentelor, așteptăm cu drag orice sugestii sau comentarii.

Evenimentele aduc, desigur, notorietate, dar, mai mult decât atât, aduc în tabăra voastră simpatia celor care au fost acolo.

Concentrarea eforturilor pentru a-i aduce pe oameni la evenimente trebuie să aibă în vizor și modul în care aceștia vă percep ca și companie: pe scurt – modul în care vă înțeleg calitatea de brand.

 În final, oamenii le vor povesti prietenilor despre experiența după participarea la eveniment și toate aceste povestioare, cu notă pozitivă sau negativă vor face parte din repuția percepută a companiei. Ce v-ați dori să povestească despre voi?

Vă doresc succes şi nu uitaţi să îndrăzniţi să duceţi evenimentele pe care le organizaţi la un alt nivel!

Andreea Şoleriu, Managing BrainArtist

Un film demn de propagare academică, Dimensions of Dialogue (1982), al lui Jan Švankmajer, ne dezvăluie, de sub cortina imaginaţiei sale, trei dimensiuni ale dialogului. De accesat aici.

Dialogul e mai mult decât un schimb de replici, mai mult decât o jonglare cu idei în eter. În forma sa veridică, dialogul este, într-adevăr, un act de înţelegere şi ascultare activa a celuilalt, un soi de contopire în care fiecare îşi păstrează integritatea. Un act în care două alterităţi se deschid una în faţa celeilalte, îşi vorbesc cu mintea şi cu trupul, şi, în final, se cunosc şi poate se întovărăşesc. Omul devine, în sfârşit, social. Platon intră în scenă.

Mai acordăm o a doua vizionare filmului şi reflectăm puţin. Suntem tentaţi să asociem ideea de dialog cu cea a dialogului de astăzi; dialogul nostru drag, prietenii noştri dragi, faţă de care ne arătăm nevoiaşi; apoi, întoarcem capul şi ne amintim de conversaţiile noastre prinse într-o vâltoare de cuvinte care curg cu o rapiditate uimitoare pe suprafaţa unui ecran. Cuvintele, ideile, imaginile, visurile noastre – curg – zi de zi, minut de minut. Şi ne întrebăm – este memoria oare cea mai bună cuvă în care ar putea cădea toate gândurile noastre, cu o asemenea rapiditate? Uneori da, uneori nu. Atunci, multe detalii se pierd printre rânduri. Totuşi – omul este încă social. Omul încă se exprimă, discută frenetic, prelung, sprijinindu-se de ceşti de cafea, pahare de bere, colţuri colorate de masă, priviri curioase, braţe plictisite. Neobosit, consumă fiecare dram de energie pe care îl are alături ca să scrie măcar câteva cuvinte, să spună ce îi place, şi o face periculos, până când riscă să atingă vidul resurselor sale.

Şi, cum spuneaţi, omul este încă social?

Švankmajer întoarce oglinda şi ne arată reflexia mai puţin plăcută a modului în care interacţionăm. Şi e insuportabilă, interminabilă, ca un film de groază. Poate nu întâmplător regizorul foloseşte tehnica stop-motion care nu doar propulseaza dinamica filmului. Stop-motion-ul este cel care induce explicit şi implicit nevoia de „stop”.

Stop-mişcare – start-pauză, start-respiro, în toate conversaţiile noastre.

Acum, să luăm o pauză.
Apoi, vom putea vorbi mai cu drag – despre comunicare.

Cornelia Stan, Copywriter

Friend Artists denumeşte secţiunea dedicată prietenilor noştri din industrie cu care stăm – virtual sau nu, în funcţie de posibilităţi – la taifas. 

Continuăm seria interviurilor tematice cu Arina Udup, Social Media Strategist.

1. În ce măsură crezi că mai putem vorbi, în România anului 2011, despre afaceri care îşi focalizează obiectivele de comunicare ţinând cont puternic de viziunea de business? Cum s-ar reflecta aceasta în mediul online?

Cred că încă se ţine cont de viziunea de business, probabil în proporţie destul de mare. Nu am cum să spun în ce măsură, însă estimez că în continuare sunt puse în aceeaşi ecuaţie obiectivele de comunicare şi cele de business.

În mediul online, ecuaţia asta se reflectă prin faptul că se estimează constant KPIs (key performance indicators) în ideea în care trebuie urmărită evoluţia respectivului business. Cred că dacă în comunicarea clasică sunt mai puţini indici de performanţă, în cea online sunt mult mai mulţi care te pot ajuta să îţi optimizezi obiectivele. Aşa că diferenţa este mai puternică în mediul online din perspectiva optimizării ambelor tipuri de obiective, de business şi de comunicare.

 2. Care consideri că este tendinţa companiilor româneşti din ultimii doi ani (făcând abstracţie de recesiunea economică în curs)? – aceea de a pleda pentru o promovare care poate aduce efecte imediate sau o promovare care vizează dezvoltarea de viitor?

Tendinţa este de a obţine rezultate imediate. Consider că multe companii de dimensiuni medii îşi fac planuri pe termen scurt, cel mult mediu. Doar companiile mari, cele care depind de entităţi internaţionale, reuşesc să îşi facă planuri de promovare pentru o perioadă mai lungă.

Vrând, nevrând, aceste companii au în vedere recesiunea economică şi cred că preferă să aibă strategii de promovare cu efecte imediate, pe care să le poată prelungi dacă se dovedesc eficiente.

3. Dacă ţi s-ar oferi oportunitatea de a-ţi construi un brand personal, ai face-o? De ce?

Hm… da, aş face-o. De fapt, ar cam trebui să mă apuc mai serios de treabă. Brand-ul personal, aşa cum îl văd eu, cred că am început să mi-l construiesc de ceva timp, însă nu am făcut eforturi să îl amplific. Din momentul în care începem să interacţionăm cu anumite persoane, modul în care suntem priviţi este de fapt brand-ul personal, mai ales într-o relaţie de business. Aşa că eu am început să pun câte o cărămidă la brand-ul personal din prima zi la job.

Acum simt că îmi lipsesc câteva instrumente în construirea brand-ului personal, de asta spuneam că nu am făcut încă eforturi să mi le amplific. Mă gândesc la un blog, la un cont de Twitter updatat zilnic, la întâlniri unde să fac networking etc.

Dacă mi s-ar oferi oportunitatea să o fac “asistat”, da, cu atât mai mult aş face-o. Adică mi-ar plăcea să fiu ajutată de o echipă de oameni specializaţi pe aşa ceva (mă refer la o agenţie).

Întrebai de ce mi-aş construi un brand personal. Pentru că este un portofoliu, pentru că este un plan care trebuie făcut strategic, cu nişte obiective şi optimizări pentru atingerea lor. Dacă stai şi te gândeşti cum ai vrea să fi văzut şi te compari cu câteva persoane, ar trebui să ai un punct de start.

4. Cum ai defini reputaţia unei companii în relaţie cu brandul?

Reputaţia unei companii se construieşte prin reputaţia individuală a brand-urilor din portofoliu. Nu se pot separa aceste două tipuri de reputaţii.

În acest moment, cred că multe companii îşi îmbunătăţesc reputaţia prin campanii de CSR. Deci pe lângă reputaţia construită de tot ceea ce ţine de brand, se pot modifica anumite aspecte ale reputaţiei prin implicarea în proiectele de responsabilitate socială.

5. Îţi propunem un exerciţiu de imaginaţie, dar şi de analiză: care crezi că ar fi caracteristicile principale ale unui brand tipic românesc?

Caracteristicile principale  sunt următoarele:

-          conformismul / timiditatea

-          respectarea normelor (religioase, cultural, istorice)

*Oricare dintre ele poate fi văzută ca fiind o caracteristica bună sau rea.

 6. Pentru ce optezi?

Mediul online = mediu de comunicare cu potenţial de inovaţie, puternic social şi interactiv sau mediul online = incubatorul capabil de a fertiliza apriori conversaţii despre viitor (dacă am privi viziunea de brand ca o conversaţie despre viitor)?

Optez pentru prima. Mediul online este extrem de social şi liber, devine din ce în ce mai interactiv. Inovaţiile se văd aproape zilnic în modul cum comunică brand-urile şi cum îi implică pe oameni.

 7. Social media sau blog? De ce?

Amândouă; blogul este un tool de social media, deci este inclus.

Diferenţa de funcţionalitate este că blogul este o “arhivă” mai bună pentru informaţiile care se regăsesc acolo.

Iar diferenţa de percepţie este că blogul arată mai multă responsabilitate pentru opiniile scrise, adică este un alt nivel de asumare a cuvintelor scrise acolo, în comparaţie cu celelalte două canale uzuale de social media, Facebook şi Twitter.

 8. Piaţa românească este într-o continuă schimbare şi stabilizare, asta ne dictează statisticile. Iar noi nu avem decât să ne adaptăm strategiile şi tonalităţile după cerinţele consumatorilor. Şi facem asta. În linii mari, asistăm la schimbări de perspectivă ce au o dinamică foarte jucăuşă, care ne determină şi pe noi să dansăm diferit.

Care sunt acele cinci certitudini pe care le putem avea, totuşi, privitor la modul în care facem publicitate? Ce va rămâne neschimbat în eforturile noastre de a veni cu noi concepte şi strategii?

Întrebarea asta-i grea! Chiar aşa trebuie să facem, să ne adaptăm în funcţie de cerinţele consumatorilor. Unii sunt mai curajoşi şi nu mai aşteaptă să ceară consumatorul ceva răspicat şi-n gura mare, aşa că propun ei şi fac ceea ce numim cu toţii “educarea pieţei”.

Aşadar, într-o ordine aleatorie, zic că următoarele elemente sunt certitudini despre modul în care facem publicitate:

1. umorul / ironia – este clar că vinde bine, că se viralizează. Şi emoţiile negative atrag atenţia, însă este dovedit că umorul este altfel întipărit în mintea target-ului. Gândeşte-te numai la câte catch phrase-uri avem în vorbirea de zi cu zi “Dar tu nu, Batman, Batman!” ori “Hai mai repede, că-nchide la non stop!”
2. familia – suntem legaţi de valori familiale, aşa că direcţiile de comunicare trebuie să ţină cont de valorile astea pe care le respectăm. Tradiţionalismul ne va mai defini o perioadă de acum înainte.
3. tv-ul este în continuare foarte important şi va mai fi vreo câţiva ani. Dacă vrem awareness, de cele mai multe ori îl putem obţine de la tv. Uneori, tot din tv vine şi interesul. Însă abia după aceea vin  dorinţa şi apoi acţiunea, care se concretizează în alte medii de comunicare.
4. brand ambassadorii sunt luaţi foarte în serios şi sunt ascultaţi cu atât mai mult cu cât sunt chiar profesionişti. Dacă ne recomandă un produs/serviciu un nutriţionist sau un sportiv, privim altfel lucrurile şi avansăm cu decizia în procesul de cumpărare.

 9. Te provocăm să fii un mic Nostradamus, măcar for fun. Care te aştepţi să fie exigenţele consumatorilor din partea mediilor sociale (social media) care reprezintă brandurile – în România?

Mă aştept ca unele dintre exigenţe să ţină în mod special de funcţionalităţi sau de respectul faţă de procesul de folosire a tool-urilor de social media. Adică un răspuns rapid şi complet din partea celor care “manager-uiesc” un brand de exemplu pe Facebook şi Twitter, opţiunea de a decide dacă vreau sau nu să postez ceva pe profilul meu, deci o exigenţă care ţine de spam. Facebook ţine cont de aceste nevoi ale userilor şi de asta are acele politici stricte de spam. Nevoia userilor de a folosi social media cu scopul customer service creşte de la zi la zi.

Cred că userii vor vrea să folosească mai mult social media ca e-shop. Se vor aştepta să găsească testimoniale şi tutoriale în SM, fără să fie nevoiţi să pună mâna pe telefon să întrebe un operator/consultant diverse lucruri.

Consumatorii se vor mai aştepta ca brand-urile din România să aibă site-urile şi aplicaţiile optimizate pentru mobil, pentru toate sistemele de operare.

Aşadar, avem plăcerea şi onoarea de a deschide seria de interviuri tematice cu Luci Abrudan – 2.0 Communication Commie.

1. În ce măsură crezi că mai putem vorbi, în România anului 2011, despre afaceri care îşi focalizează obiectivele de comunicare ţinând cont puternic de viziunea de business? Cum s-ar reflecta aceasta în mediul online?

În mare măsură. În ultima perioadă, văd din ce în ce mai multe start-up-uri care îşi formază clar o identitate vizuală încă de la început şi care în mod evident au în spate cel puţin o strategie clară de marketing (şi, evident, de comunicare). Eu cred că asistăm la o maturizare continuă a mediului de business în România, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Toată „criza” asta din ultimii doi-trei ani a grăbit acest proces şi a reuşit să trezească antreprenorii şi companiile la realitate. Marketing şi comunicare de dragul artei nu se mai face, decât dacă vrei cu orice preţ să-ţi arunci banii pe geam. Ai un business? OK, ai nevoie de o misiune, de viziune şi de obiective de business. Apoi ne gândim care sunt oamenii ce o să ne ţină business-ul în viaţă şi cum le putem face cunoscut mesajul nostru. Cât despre partea de online, toată chestiunea e foarte simplă: ori eşti pe val ori îl ignori şi te cam duci la fund.

2. Care consideri că este tendinţa companiilor româneşti din ultimii doi ani (făcând abstracţie de recesiunea economică în curs)? – aceea de a pleda pentru o promovare care poate aduce efecte imediate sau o promovare care vizează dezvoltarea de viitor?

Depinde de nivelul de dezvoltare la care s-a ajuns într-o companie. O companie mare îşi va permite mereu să-şi direcţioneze bugetul de promovare în mai multe direcţii, către mai multe categorii de stakeholders. O companie aflată la început se va strădui mereu să se impună pe piaţă şi să îşi atragă recunoaşterea cât mai curând cu putinţă. Niciodată o companie ca şi Coca-Cola nu va comunica la fel ca şi o companie locală de răcoritoare sau ca şi Nea Gică, care vinde siropuri din plante la taraba din piaţă. E şi normal.

3. Dacă ţi s-ar oferi oportunitatea de a-ţi construi un brand personal, ai face-o? De ce?

Până la urmă, brand-ul ăsta personal… nu-l avem cu toţii? Orice om care îşi doreşte o carieră într-un domeniu ajunge să îşi construiască o reputaţie faţă de colegi, şefi, parteneri de afaceri, familie, prieteni şi comunitatea de profesionişti din care face parte. Unii investesc mai mult în „promovare”, alţii lasă lucrurile să meargă de la sine, unii îşi gestionează crizele de imagine mai bine, alţii sunt deficitari la capitolul ăsta. Depinde de natura domeniului în care activezi: spre exemplu, un PR executive va trebui să fie mereu mult mai atent la brand-ul personal decât un copywriter. Într-o accepţiune mai comercială, nu văd utilă construirea unui brand personal decât în cazul în care eşti o persoană publică.

4. Cum ai defini reputaţia unei companii în relaţie cu brandul?

Reputaţia unei companii e umbrela sub care un brand creşte, dacă-mi permiteţi metafora. J Fără reputaţie nu poţi vorbi de brand awareness, iar această componentă este esenţială în supravieţuirea unei companii. Într-o piaţă competitivă o companie trebuie, în primul rând, să-şi creeze oportunităţi prin care să-şi aducă brand-ul în atenţia potenţialilor clienţi, pentru că nimeni nu o va face în locul ei. Mai apoi, orice brand trebuie să reacţioneze la mesajele competitorilor, pentru că o reputaţie bună se construieşte în ani de zile şi se poate distruge într-o singură zi.

5. Îţi propunem un exerciţiu de imaginaţie, dar şi de analiză: care crezi că ar fi caracteristicile principale ale unui brand tipic românesc?

Nu ştiu cât de util ar fi un atribut „tipic românesc” pentru un brand care doreşte să se afirme într-o piaţă cu o puternică tentă de globalizare. Şi nu o spun din prisma faptului că reputaţia noastră naţională reuşeşte în permanenţă să impresioneze în mod negativ, cu toate tentativele de branding şi re-branding naţional. O spun dintr-o perspectivă globală. Un produs sau un serviciu creat în România poate ajunge la un moment dat să fie util consumatorilor din China. Câţi chinezi sunt oare la curent cu valorile româneşti care ne fac faimă? Mă-ndoiesc că procentul este unul covârşitor… Desigur, sunt binevenite orice elemente de identitate care se leagă de anumite componente româneşti, mai ales în domeniul produselor de larg consum, dacă sunt folosite creativ şi nu pe principiul „copy-paste”. Totuşi, bănuiesc că un brand tipic românesc s-ar lega de valori tradiţionaliste, practice şi simple.

6. Pentru ce optezi?

Mediul online = mediu de comunicare cu potenţial de inovaţie, puternic social şi interactiv sau mediul online = incubatorul capabil de a fertiliza apriori conversaţii despre viitor (dacă am privi viziunea de brand ca o conversaţie despre viitor)?

Prima opţiune, cu menţiunea că a doua decurge din prima. Interactivitatea presupune conversaţii, fie că ele se desfăşoară în online sau în offline.

7. Social media sau blog? De ce?

Blogul înseamnă social media. A fost unul dintre cei mai importanţi paşi spre conturarea online-ului aşa cum îl cunoaştem şi cum îl folosim în prezent. Şi va continua să fie o componentă esenţială în promovarea online. Dincolo de toate avantajele de ordin tehnic, printr-un blog, o companie poate sa-şi educe publicul-ţintă, să îşi construiască o reputaţie şi să interacţioneze la un alt nivel cu clienţii săi. Desigur, un blog nu va fi niciodată suficient. În funcţie de domeniul de activitate, se impune şi prezenţa pe anumite reţele de socializare.

8. Piaţa românească este într-o continuă schimbare şi stabilizare, asta ne dictează statisticile. Iar noi nu avem decât să ne adaptăm strategiile şi tonalităţile după cerinţele consumatorilor. Şi facem asta. În linii mari, asistăm la schimbări de perspectivă ce au o dinamică foarte jucăuşă, care ne determină şi pe noi să dansăm diferit.

Care sunt acele cinci certitudini pe care le putem avea, totuşi, privitor la modul în care facem publicitate? Ce va rămâne neschimbat în eforturile noastre de a veni cu noi concepte şi strategii?

Ca şi marketer online, nu pot decât să propovăduiesc puterea web 2.0 ce va să vie! Avem din ce în ce mai mulţi utilizatori de Internet, iar numărul celor care îşi deschid un cont pe reţelele de socializare continuă să crească, de la lună la lună. Putem fi siguri de următoarele:

• avem de-a face cu un public din ce în ce mai educat şi mai selectiv;
• obiceiurile consumatorilor se vor schimba în permanenţă, de aceea cercetarea publicului nostru ţintă va fi în continuare o prioritate;
• inovaţia conceptelor creative va fi un musai pentru o campanie de succes;
• vom aloca mai mult timp pentru online community building, dacă ne dorim un brand 2.0;
• „brand engagement” va fi o expresie din ce în ce mai mai importantă, pentru orice client.

9. Te provocăm să fii un mic Nostradamus, măcar for fun. Care te aştepţi să fie exigenţele consumatorilor din partea mediilor sociale (social media) care reprezintă brandurile – în România?

Şi în România, ca şi în alte părţi ale lumii, utilizatorii vor să interacţioneze cu brand-urile şi nu doar să fie receptori pasivi ale mesajelor transmise de brand. Vor ca brand-ul lor preferat să găsească soluţii la problemele lor şi se aşteaptă ca acesta să devină practic „unul de-al lor”, să fie social (şi sociabil), să fie alături de ei la bine şi la rău. Cenzura şi fâstâcelile în comunicare nu sunt o opţiune, iar utilizatorii vor şti cum să sancţioneze fiecare abatere autocratică sau fiecare bâlbâială din partea brand-ului. Un Like se dă la fel de uşor ca şi un Unlike, toată lumea ştie asta indiferent de care parte a baricadei se află.

Luci Abrudan este 2.0 Communication Commie – LinkedIn | Twitter.

Poate aţi auzit de foarte multe ori acest slogan rostit cu vervă prin agenţii – „ne dorim ca, mai presus de toate, clienţii noştri să fie mulţumiţi”. Nimic mai ambiţios, dar câţi dintre managerii de agenţii pot interpreta la rece radiografia tipurilor de clienţi pe care îi servesc? Adică, ce client serveşti tu, intrinsec, prin munca pe care o depui? Clientul de agenţie sau clientul direct (consumatorul)? Poate mulţi zâmbesc condescendent citind această întrebare… E drept, ambii sunt clienţi ai agenţiei, prin definiţie, dar nu ambii beneficiază de acelaşi tratament, tocmai datorită rolului – hai să-I spunem – unic – pe care îl are agenţia de publicitate ca şi furnizor de servicii de promovare şi creare de imagine.

Aşadar, agenţiile poziţionate pe sintagma „client oriented” pot spune multe despre aceasta, dar, dacă e să reţinem ceva despre acestea, acela este că filosofia lor de lucru este a priori dublu-faţetată. De ce?

În primul rând, dialectica lor susţine (sau ar trebui să susţină!) că agenţia din care fac parte este atentă la modul în care clientul de agenţie îşi priveşte business-ul propriu dar şi la clienţii acesteia (adică la consumatori).

Aceasta înseamnă că această agenţie de publicitate, dacă este client-oriented, va avea grijă ca toate ideile şi modalităţile de lucru să curgă în cuva ideatică a clientului (a clientului care servește, la rândul său, alţi clienţi). Dar, simultan, va trebui să se plieze şi pe necesităţile şi dorinţele celorlalţi clienţi – consumatorii – care sunt, în definitiv, cei mai importanţi, şi, atenţie, nu doar a clientului de agenţie, pe care l-am putea denumi elegant „client-intermediar”. Pentru că, altfel, dacă nu ţinem cont de dorinţele clientului direct – ale omului la care ar trebui să ajungem, de fapt, în final, atunci toate eforturile noastre vor fi îmbibate în siropul amar al inutilităţii.

Poate că asta e una dintre confuziile create – una dintre confuziile fundamentale din industrie – agenţiile se comportă cu clienţii lor ca şi cum ar fi clienţi direcţi (şi sunt, dacă nu ne înşală logica), dar îi abordează nediferenţiat, fără rafinament.

Câteva exemple: – „clientul nostru – stăpânul nostru”, „obiectivul nostru este să facem clientul mulţumit şi nimic altceva nu mai contează”, şamd. Acestea nu sunt decât principii poziţionate neinspirat, care atrag după ele o sumedenie de efecte: cei din agenţie, educaţi în spiritul mai sus enunţat nu privesc obiectivele de business ale unui client-intermediar ca pe un dat pe care trebui să îl valorifice, ci ca pe o sumă de „pretenţii” nejustificate; standardele preferenţiale ale clientului-intermediar, încadrate în capacităţile sale de apreciere a business-ului său sunt privite ca elemente care încorsetează creativitatea, în loc să fie privite ca limite care suscită, în mod esenţial, libertatea de găsire a unor soluţii, şamd.

Pe de altă parte, menţionăm că o apologie a confuziei de mai sus se poate face foarte uşor, şi e întrucâtva înţeleasă, dar noi nu ne aflăm aici pentru a face asta.

Să recapitulăm: dedublarea profilului de client este importantă, tocmai pentru că este strâns corelată cu acel cuplu primordial „obiective de business – nevoi ale consumatorului” fără de care agenţia nu ar putea să lucreze bine şi aibă potenţialul de a da randament. În linii mari, este greşită optica prin care clienţii de agenţie sunt percepuţi, optică ce reuşeşte să creeze o distanţă între patronul de business şi clienţii săi – clientul-intermediar şi clienţii direcţi.

Prin urmare, nu răsare decât o singură întrebare: cum să ne comportăm şi cum să abordăm clientul-intermediar, dacă nu ca şi cum ar fi clientul nostru (căci asta este doar, nu?)?!

Îndrăznim să dăm startul unui posibil răspuns: clientul-intermediar e, întâi de toate, un om care apelează la tine pentru că eşti cheia care îi poate deschide orizonturile către clienţii săi, aşadar, câteva din cele mai importante elemente de care trebuie să ţii seama în relaţia cu acesta sunt obiectivele, misiunea şi motivarea sa de a-şi investi timp şi bani în acel business (care îi va servi potenţiali clienţi).

După cum puteţi observa, deja vorbim despre „motivare”, un aspect eminamente „intim”, fiind elementul care face ca această relaţie dintre agenţie şi client-intermediar să fie mai sinceră, mai empatică şi strâns legată cu  nevoile şi aspiraţiile aspiraţionale şi de business. O astfel de relaţie atrage, după sine, o mai bună comunicare, o mai bună încredere în capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor a agenţiei, o uşurinţă mai mare în găsirea unui consens, o libertate mai mare în propunerea unor soluţii inedite, şi, nu în ultimul rând, atingerea scopurilor clientului-intermediar: creşterea business-ului, crearea de awareness, etc., şi atingerea scopurilor agenţiei: munca pe care o depune este calitativă, eficientă, iar cei din echipă sunt mai încântaţi de ceea ce fac.

Veţi fi poate tentaţi să spuneţi – „Bine, dar în final totul se reduce la mulţumirea ambelor părţi.” Ei bine, da, dar e mai bine oare să ai o viziune amplă decât una reducţionistă? Nu de alta, dar detaliile tranzitorii, relaţionale, sunt cele care nasc diferenţe; şi – de ce nu – succes.

Cornelia Stan, Copywriting Brain Artist